De curînd am avut premiera la spectacolul "Gaiţele", de Kiriţescu. M-am gândit că e binevenit un subiect pe tema implicării actorului la o piesă pentru "maturi", cum îi zicem noi, şi nu adulţi - că se înţelege altceva. Munca nu diferă prea mult faţă de spectacolele pentru copii, diferenţa constă doar în amănunt. Dacă la piesele pentru copii caracterele personajelor sunt clar definite în negative şi pozitive, la piesele pentru maturi personajele au nuanţe, iar miezul personajului interpretat trebuie bine identificat. Se începe tot cu lectura la masă. În acest stadiu, actorul face cunoştinţă cu textul, cu personajul. Îşi adaptează vorbirea la limbajul autorului. De multe ori textele au un limbaj diferit de cel uzual, depinde şi de epoca în care a trăit autorul. Tot acum regizorul piesei trasează cheia în care spectacolul va fi montat. Adică se va juca într-o manieră clasică, modernă etc. Se discută mesajul pe care regizorul vrea să-l transmită spectatorului, de ce a ales montarea acestui spectacol. Tot acest proces declanşează imaginaţia actorului şi, pe baza discuţiilor purtate cu regizorul cu ceilalţi colegi, el îşi poate începe procesul de creare a personajului. Lucrul la masă e foarte important fiindcă atunci se descoperă nunţele replicilor, subtilităţile textului, etc. De multe ori textul unei piese e un pretext fiindcă se pot descoperi alte înţelesuri şi se pot transmite multe alte mesaje.
Piesa pusă în scenă de noi e un text clasic. Autorul a creat un umor de limbaj foarte bine scris care pe actor îl ajută foarte mult în interpretare. Unii autori, datorită talentului dramaturgic, creează texte foarte bine scrise încât acestea devin foarte "uşor de jucat". Am pus ghilimele deoarece tot ce e uşor e greu. Tot ce pare simplu e dificil. Dar e o adevărată plăcere să interpretezi un text bine scris, precum piesele lui Shakespeare, Ibsen, Kiriţescu, Caragiale, etc. În cazul "Gaiţelor", punerea în scenă, adică viziunea regizorală a fost tot una clasică. S-a mers foarte mult pe scriitura textului. Personal, mi-ar fi plăcut ca regizorul să meargă dincolo de text şi să creeze mai multe momente comice şi de situaţie, nu doar de text. Însă spectacolul a plăcut la public, aşa că nu mai are rost să comentez alte viziuni. La urma urmei noi, actorii, ne înclinăm în faţa Măriei-sale Publicul.
Seara premierei a fost una plină de emoţie. Şi eu am emoţii, dar mai ales atunci când nu sunt sigură pe mine. Numai că, în momentul intării în/pe scenă, toate emoţiile devin curaj şi mă simt în largul meu, îmi place chiar. De multe ori mi-e frică să nu mă încurc la text sau să am vreun accident dar, deşi am avut şi întâmplări de acest fel, am încercat să mă descurc în aşa fel încât publicul să nu observe. La spectacolul "Gaiţele" am interpretat personajul "Collet", soţia lui Ianache şi nora Anetei Duduleanu, "gaiţa-şefă". A fost un rol spumos ce întruchipează femeia avidă de bani, de mondenităţi, care ţine mult la etichetă şi la părerea lumii. S-a căsătorit din interes cu Ianache, fiindcă familia ei (nobilă) a sărăcit.
Acest rol a fost ofertant, cu toate că nu este un rol de întindere (adică nu are mult text şi nu stă pe scenă prea mult). Mie îmi plac astfel de roluri pentru că te provoacă să îţi faci simţită prezenţa pentru ca publicul să te remarce şi să te ţină minte. Am avut multe exemple în studiul pentru rol. Întâlneşti astfel de personje în toate ziarele, pe stradă, în viaţa de zi de zi, încât mi-a fost foarte uşor să "adaptez" personajul la realitatea vieţii. Mai greu a fost cu franceza, pentru că nu ştiu limba, iar Collet - aşa cum îi spune şi numele, este o avară snoabă, cu aere franţuzite.
Mulţumesc publicului pentru recompensa primită, aplauzele care, fără modestie, au fost destule. În consecinţă am avut sentimentul că am făcut un lucru bun şi, spre deosebire de altă dată, am rămas cu un gust plăcut al premierei şi a lucrului bine făcut. Sala de spectacole a fost plină şi asta e cea mai mare satisfacţie a unui actor. Ar mai fi multe de spus despre "bucătăria" spectacolului, despre nemulţumiri obiective, dar le las să treacă. Vreau să rămân doar cu aplauzele publicului în minte, acestea te îndeamnă întotdeauna să treci mai departe. Vă aştept la teatru !
