marți, 9 iunie 2009

Începutul

Pentru că am fost lăsată la vatră (a se înţelege în concediu) mai repede decât mă aşteptasem, m-am hotărât să îmi fac un blog, unde să petrec ore de relaxare cu frumoase (?) aduceri aminte.

Începutul

Nu pot spune că a fost un vis pasiunea mea pentru teatru, dar a avut un început. Acum mă gândesc că nu-i nimic spectaculos în devenirea mea ca actriţă, mai ales că eu mi-am dorit să devin profesoară de limba română, şi pentru asta m-am pregătit. De fapt, dacă stau să mă gîndesc bine, când eram mică visam să devin balerină. Ţin minte că toată ziua eram pe vârfuri şi imitam dansatorii de la televizor, iar muzica îmi placea de asemenea foarte mult. Fiind mai timidă din fire, toate astea erau trecute doar la capitolul "dorinţe".
Un accident nefericit din care m-am ales cu mâna ruptă, iar mai apoi, din "iscusinţa" medicului care îmi repuse oasele la loc, am rămas cu o umflatură la mâna dreaptă, m-a îndepărtat ireversibil de la realizarea acestui vis. Un astfel de defect nu corespundea unei vieţi de efort susţinut, cum e viaţa de balerin. Aşa că am rămas cu timiditatea şi cu visele.
După ce am mai crescut, parcă mă imaginam mai bine ca profesoară, învăţând copiii. Însă realitatea nu corespunde întotdeauna cu visele aşa că, după absolvirea liceului, am ajuns doar într-o seţie a Fabricii de ciment din Turda. Eram obligată să muncesc ca să-mi pot achita orele de română pentru admiterea în facultate.
Dar cum nimic nu e întamplător, într-o zi am simţit că munca în 3 schimburi e prea grea pentru mine şi că merit mai mult de atât. Mergând pe stradă, privirea mi-a căzut pe un anunţ. Scria că Teatrul Municipal Turda angajează figuranţi. Mi-am zis să încerc, oricum nu aveam nimic de pierdut, iar la fabrică nu doream să mă întorc. La acea dată nu simţeam să am ceva în comun cu teatrul. Pentru mine teatrul însemna piesele auzite la radio sau cele de la televizor. Mai mult de atât nu mă apropiasem niciodată. Dar ajutată şi încurajată de un amic din copilarie ce chiar îşi dorea şi se pregatea pentru admitere la IATC, am pregătit un repertoriu şi m-am prezentat la concurs. A fost mai mult decât ciudat să mă aflu acolo, mai ales că eram o timidă înăscută, care niciodată nu a avut curajul să spună două vorbe în faţa unor străini. Aflată dintr-o dată pe o scenă, în faţa unor oameni pe care nu-i văzusem nicioadată, credeam că o să mă pierd şi o să fug cât văd cu ochii. Contrar aşteptărilor, emoţiile mi-au dat un curaj nebun ... aveam impresia că acolo, pe scenă, sunt mult mai puternică. Iar în acel moment, în acel loc, aceea putere m-a ajutat să devin angajată a Teatrului turdean, pe post de figurant. Aşa a început aventura mea în lumea teatrului.


Am muncit mult cu mine însămi. Ţin minte că repetam pe scenă, seară de seară, până târziu şi, în felul ăsta, nevoia de o slujbă mai bună s-a transformat în pasiune. După un an de zile de figuraţie, pasiunea a crescut ca un pomişor în pepinieră, la fel şi aşteptările. Simţeam că pot mai mult decât figuraţie, aşa că mi-am zis să încerc la facultate. În vara urmatoare am dat examen la Institutul de Teatru şi am intrat.
În primul an de debutant la teatru, am avut parte de o mulţime de lucruri frumoase. S-a format o echipa unită condusă de regretatul regizor Virgil Andrei Vâţă şi împreună cu el am descoperit lumea minunată a teatrului adevarat, fără inhibiţii, fără fumuri, fiţe şi intrigi, o lume care m-a fascinat şi m-a atras în vârtejul ei.
La facultate am descoperit altceva, dar asta va face subiectul unui material viitor.


2 comentarii:

  1. scuze ca sunt offtopic :)
    Arunca o privire si aici : http://schoolgirlswardrobe.blogspot.com/

    Poate gasesti ceva pe gustul tau.:)
    Multumesc.
    PS.Daca doresti sa facem schimb de linkuri,anunta-ma, te rog, prin email.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur să ne întâlnim şi în blogosferă!
    Succes!

    RăspundețiȘtergere