miercuri, 13 ianuarie 2010

Iubiţi şi câinii vagabonzi !

În preajma Crăciunul, pe toate posturile de televiziune s-au propagat îndemnuri la "a fi  mai bun", la "a dărui din ceea ce ai unui suflet necăjit". Mă întreb de ce oare se face acest lucru doar în preajma sărbătorilor, de ce nu se "poartă" pe tot parcursul anului? Într-adevăr există foarte multe cazuri de copii chinuiţi, copii ce au nevoie de ajutor, însă nimeni nu pomeneşte de sufletele chinuite ale animalelor străzii. Că doar şi ele au suflet, nu? Şi ele au fost lăsate aici pentru a trăi alături de noi. Cum ar fi viaţa noastră fără ele??? PUSTIE.

Unii mă condamnă, reproşându-mi că mai bine aş creşte un copil decât un câine. Părerea mea e că fiecare trebuie să facă cum îi dictează inima. Eu şi cu soţul meu încă sperăm să avem un copil, dar până atunci ne bucurăm din toată inima de clipele frumoase ce ni le oferă scumpul nostru patruped, care a devenit un membru important al familiei noastre. Am amintit într-o postare anterioară despre rolul important jucat de această fiinţă mică în viaţa mea, despre cum m-a schimbat dintr-o persoană căreia îi era frică să se apropie de câini, într-una iubitoare de animale. Ca să nu mai spun că am observat cât de importantă şi puternică este legătura dintre copii şi animale.


 
 

 Dacă înainte ignoram câinii de pe stradă, mai mult dintr-o frică veche, acum am ajuns să-i înţeleg şi mă doare sufletul când văd, în plină iarnă friguroasă, biete animăluţe zgribulite, ce caută un rest de mâncare sau se uită plini de speranţe la trecători, da de cineva îl va mângâia sau îl va lua acasă. Aceste animăluţe sunt, în schimb, izgonite, batjocorite, lovite. Mulţi oameni preferă să dea mărunţiş cerşetorilor, zicându-şi că fac o faptă bună, dar atunci când văd un câine, îl alungă cu piciorul. Înainte de a mai da bani cerşetorilor, gândiţi-vă că încurajaţi un fenomen grav şi că cei ce sunt în spatele aceştor amărâţi, câştigă mai mult decât noi. Şi eu obişnuiam să ajut un om sărac, dându-i mâncare, haine, dar nu bani. Rezultatul? În plină zi a încercat să-mi spargă garajul. În schimb, un câine căruia i-am dat o mângîiere sau mâncare, se bucură întotdeauna când mă revede şi ... nu m-a muşcat niciodată.

Oare de ce sunt uitate animalele? Oare nu fac şi ele parte din întregul numit Natură? Mai mult de atât, eu cred că porunca din Biblie în care Isus zicea "iubeşte-ţi aproapele" se referea şi la animale, nu doar la om. De ce ne-am considera superiori lor? Doar pentru că nu vorbesc? De multe ori animalele au o inteligenţă  surprinzătoare. Ele se sacrifică fără tăgadă pentru cei pe care îi consideră prietenii lor. Oare oamenii ar face aşa ceva pentru semenii lor, că oricum nu mă aştept să o facă pentru prietenul lor patruped?

Haideţi să încercăm, nu doar de sărbători, să fim mai buni şi cu aceste biete suflete, iar dacă nu le putem ajuta măcar să nu le facem rău. Mă refer aici la toate animalele care stau în frig, ne slujesc sau ne oferă dragoste necondiţionată.

5 comentarii:

  1. De cele mai multe ori am impresia ca omul este animalul si cainele e om.
    De caini nu ma tem,de oameni,da.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc Scarlet ai dreptate.Va multumesc tuturor celor care ma ingelegeti si iubiti animalele fara stapin.

    RăspundețiȘtergere
  3. Problema e că la dilema: drepturile omului vs. drepturile câinelui, care prevalează! Am oare eu dreptul să merg liniştit pe stradă, cu gândurile mele, sau am doar dreptul de a fi asurzit de lătratul câinelui de dincolo de gardul pe lasă de sârmă? Am eu dreptul să merg pe stradă, cu gândurile mele, sau au doar dreptul de a ocoli haitele de câini care răvăşesc gunoaiele?
    Despre cât iubesc animalele, depune mărturie Ulise!

    RăspundețiȘtergere
  4. "Zilnic dispar de pe Pamant 17 specii de animale si plante. In acest ritm, nu este deloc departe ziua in care OMUL, aflat in fruntea lantului trofic, se va uita inapoi si va vedea ca nu mai e nimeni. Ghiciti, cine urmeaza ?!?"

    RăspundețiȘtergere