miercuri, 16 decembrie 2009

Răspunsul se află la voi, publicul spectator !

A trecut multă vreme de când nu am mai scris, dar au fost multe evenimente, unele frumoase, unele mai puţin frumoase, care mi-au răpit plăcerea de a scrie. Sper ca într-o zi să pot să scriu şi despre ele, pentru că acum mi-am reprimat această dorinţă în favoarea păstrării unui armistiţiu, oricât de fragil.

  O persoană cu suflet sensibil, nu trebuie să fie neapărat artist, e imposibil să nu sufere (oricât s-ar strădui) când vede  "circul"  în care trăim, cum prosperă cei lipsiţi de suflet şi de conştiinţă. Nu e de mirare că cei care nu găsesc tăria de trece peste toate aceste urâciuni recurg la droguri sau la alcool, ca o evadare din realitatea crudă. Dar e o autoamăgire.
  După o vară plină de "seisme" interioare, în toamnă am reuşit să intru într-o normalitate atât personală cât şi profesională. Am început repetiţiile, cu multă emoţie şi determinare, la o comedie de public - cum numim noi spectacolele ce se adresează unui public cât mai larg. Înaintea acestor repetiţii am avut o perioadă de relache, care pentru un actor e cam dureroasă, mai ales când nu ştie care e motivul acestei pauze impuse de alţii. În mintea lui încep să se contureze tot felul de scenarii, mai mult sau mai puţin adevărate, care îl macină pe dinăuntru. "Statul pe tuşă" prea mult nu e bun fiindcă "te scoate din mână", cum spun actorii. E ca în sport, unde trebuie să fii antrenat tot timpul, altfel rişti o entorsă sau o febră musculară zdravănă.
Aşadar am repetat timp de o lună la acest spectacol. Textul aparţine unui autor rus, dar regizorul (Cristian Ioan) a transpus actiunea într-un oraş de provincie din Moldova. E vorba de 6 femei, dintre care două sunt surori şi nu au încă 18 ani. Toate participă la o selecţie organizată de o firmă japoneză ce caută fete tinere pentru cluburi de noapte. Anunţul, cum că "o firmă japoneză caută talente pentru show-bizz", apare în ziarul local. De la această încurcătură se iscă neînţelegeri şi se înscriu în concurs şi femei măritate, în dorinţa de a scăpa de viaţa monotonă dintr-un unui oraş de provincie. Deşi aceste femei sunt rugate să plece acasă, ele cer să fie văzute de un japonez, adică să li se dea şi lor o şansă. Traducătoarea le îndeplineşte dorinţa şi femeile  evoluează în faţa japonezului, demonstrîndu-şi "talentele". Numerele artistice pregătite de ele sunt însă de toată jena. Până la urmă vin soţii lor după ele şi după o mică dispută conjugală, prin care se dezvăluie drama fiecărui cuplu, vor pleca acasă, reluându-şi viaţa de dinainte. Eu am fost distribuită într-un rol de profesoară disponibilizată, care are o viaţă de familie plictisitoare şi fără tandreţe. Doar "desfătări" intelectuale. Din acest motiv ea e dornică de aventură şi bani. Pe scurt, cam ăsta e scenariul la care am repetat o lună de zile.

Orice actor visează la o premieră fastuoasă, sperând ca din public să facă parte şi critici de teatru. Ca actor îţi doreşti să îţi citeşti recenziile dimineaţa, la micul dejun, iar acestea să îţi dea satisfacţia că efortul pe care l-ai depus a fost cu rost.


Premiera spectacolului am avut-o la Casa de Cultură din Aiud. Publicul de acolo ne era deja cunoscut din alte spectacole şi era unul cald şi prietenos. Problema a fost însă alta. Una la care nici unul dintre actori nu ne-am aşteptat:  O sală aproape goală, cu vreo 5 fetiţe de clasa a V-a şi personalul de la scenă. Nu ştiu cum au ajuns acele fetiţe la acest spectacol şi cine le-a trimis. Fiind însă un spectacol în care se executau numere de striptiz şi pe alocuri se foloseau vorbe mai deşucheate, nu era deloc potrivit pentru nişte copii care încă mai visează la Albă ca Zăpada. De aici dezamăgirea mea profundă. Tot efortul depus de mine şi de ceilalţi actori, gripa pe care am lasat-o pe planul doi pentru a face un spectacol bun, adică toate aceste investiţii într-un proiect fără spectatori. Doar pentru ca să mai  "bifezi o acţiune". Acest spectacol a fost orice altceva, dar nu premieră. A fost o dezamăgire personală, o jignire a profesionalimului ce ţi l-ai şlefuit timp de ani de zile. În astfel de momente te întrebi oare la ce bun am învăţat atât, oare la ce bun atâtea aşteptări înşelate şi umiliri?

Răspunsul se află la voi, publicul spectator !


9 comentarii:

  1. Multumesc pentru aprecieri.Te pup Doina

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare,am vazut ce te-ai inscris in directorul nostru de bloguri,dar nu ai copiat bannerul in sidebarul tau,sau nu ai pus un link catre 100 Ro...pentru a te include in director,si in reteaua 100 Ro,te-as ruga sa indeplinesti conditiile.Toate cele bune,si te mai asteptam pe "la noi".

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu unde trebuie scris link-ul .Am incercat ceva dar nu a reusit.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ehe,he,hei!...Doina, Doina... Parca nu stii pe ce lume traim... Evident, este o lipsa crasa de profesionalism si un exercitiu perfid de umilire a artistului adevarat. Mie imi pare rau si pentru tine si pentru ceilalti dar, mai ales, pentru acest regizor care, crede-ma, nu merita un astfel de tratament la valoarea lui. Dar, din pacate, cand in tara asta se poarta blondul cu roz si ochii chiorasi cu sfecla chelioasa iar in teritoriu, mustata pe oala cu cravata tropicala in culoare, cand scroafa mnanca dude din copac si fara sa mai tina cont ca i se vad chilotii portocaliu-putred... de efort, evident, cam asa se intampla... Din pacate. Insa, fruntea sus si continua! In amintirea a ceea ce inca leaga. T.T.T...

    RăspundețiȘtergere
  5. Radu , Radu , T.T.T ce amintiri! Da voi continua fiindca am ce arata si am pentru ce sa lupt si cu ce.Adica cu mult talent si determinare;(scuze pentru lipsa de modestie)dar trebuie sa-mi recunosc unele calitati pentru ca altii vor sa mi le ingroape.Ma bucur ca ne intilnim pe calea internetului dar va veni un timp in care vom colabora ( ca in vremurile bune ) si pe scena.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu te jena cu "modestia".. Tu ai fost si esti talentata. Ceea ce -imi place sa cred- deranjeaza prostimea pupin....... si limbi-n....... Ma iarta ca ma revars burienos intr-un comentariu ce l-am vrut finutz pe masura acestui blog, frumos creat. Fruntea sus chiar daca, uneori, singura in baie,iti vine sa musti din oglida, privind... Sigur, si eu cred ca va veni clipa cand ne vom reintalni pe scena, acolo unde "Smirnov" si "Popova" au facut, candva, istorie... Cel putin pentru dragul vremurilor de altadata si pentru spiritul oamenilor frumosi si nebuni in care am crezut. M-am desfasurat intr-un mail, mai pe-ndelete,asta urmare a vizitarii blogului tau, in liniste, si a reinvierii unor amintiri. De ai timp, citeste!

    RăspundețiȘtergere
  7. Era odata, demult, demult, chiar si la Aiud o sala arhiplina, iubitorii de teatru aveau abonamente la toata stagiunea teatrului "de stat" din Turda. Director parca era Stelian Stancu pe "vremea aia"... flori si autografe in culise dupa spectacol. 'nyway, sunt convinsa ca esti foarte talentata, imi propun sa iti fac parte din public, odata, cand voi avea ocazia. M-a intristat mult postarea ta.

    Dar ma bucur ca te-am gasit!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumec pentru amintiri.A fost o perioada de glorie a teatrului,o rampa de lansare pentru multi actori,azi celebrii.Azi,vorba lui Eminescu :"Numai banul il vineaza si cistigul fara munca".E trist dar eu tot sper ca voi mai prinde vremuri de "glorie" iar printre spectatori vei fii soi tu si pepitutz.Te pup.

    RăspundețiȘtergere