duminică, 10 ianuarie 2010

Actorii între adevăr şi ficţiune

Am conceput acest blog pentru a încerca să arăt că şi actorii sunt oameni obişnuiţi, la fel ca toţi ceilalţi, deşi multă lume îi confundă cu rolurile interpretate. Dar trebuie să recunosc că sunt mulţi colegi de breaslă care, interpretând mai mult timp acelaşi rol, ajung să-şi uite propria indentitate. Motivul, cred eu, este că îi ajută să se simtă diferiţi, interesanţi. În opinia mea însă, cei care au ceva de spus, în oricare meserie, nu trebuie să recurgă la "artificii" pentru a atrage atenţia celor din jur.

Îmi amintesc că în facultate aveam un coleg care a murit din cauza consumului abuziv de alcool. Dar cât a trăit, a fost un  adevărat "personaj". Îşi concepuse o mimică specială, chiar şi o tonalitate mai gravă a vocii, doar din dorinţa de a impresiona. Când se afla într-un mijloc de transport în comun intra în vorbă intenţionat şi întotdeauna ajungea acolo unde dorea, adică să fie întrebat cu ce se ocupă. În acel moment aborda o anumită ţinută,  îndelung studiată în faţa oglinzii, îşi ridica o sprânceană  şi răspundea pe vocea lucrată: "sunt actor!" Bineînţeles că reacţia "publicului" era una pozitivă, chiar lipicioasă aş putea spune, pentru că oamenilor li se părea fascinant să cunoască un actor în carne şi oase. Numai că, pe colegul meu,  îndepărtarea de realitate l-a costat scump. Nu s-a mai putut adapta personajului real, iar cele create de el l-au împins tot mai puternic spre actul final. Aş putea da multe exemple de personalităţi "lucrate", ce nu au nimic consistent în esenţă. Lumea Thaliei e plină de ele, dar sunt sigură că şi cea a show-biz-ului.



 Şansa mea de a mă păstra pe linia de plutire a fost faptul că pentru mine actoria a fost şi este doar o meserie. Făcută bine, cu profesionalism, orice meserie devine artă, având la bază un "meşteşug".  Acum, după 20 de ani de teatru, sunt convinsă că oricine poate să facă acestă meserie, diferenţa  constă în efortul şi seriozitatea  depuse. Fără acestea, talentul se stinge. Acestă teorie m-a salvat de "înnecul" în  laude. Pentru că în actorie totul e subiectiv, foarte mulţi te laudă doar "fiindcă aşa se face" sau pentru a-ţi mîngîia orgoliul şi a încerca să te "aburească". Trebuie să crezi în capacităţile tale, dar în acelaşi timp să fii şi realist, doar aşa te poţi păstra  în liniile "nomalităţii". În plus faţă de asta, eu mai am o modalitate foarte sigură de a mă trezi la realitate: urmărirea facturilor lunare. Oricât aş vrea eu să nu fie aşa, aceste hârţoage pur şi simplu nu mă lasă să-mi pierd capul.  Iar familia este pentru mine un stâlp sigur care mă ajută să ţin cârma dreptă.
Actoria mi-a dăruit o viaţă interesantă din punct de vedere emoţional, dar şi şansa de a face diferenţa dintre adevăr şi "ficţiune". Cu acest simţ ascuţit, imediat detectez minciuna, chiar şi  în cele mai atent "lucrate" situaţii. Ce mai, curat defect profesional.

4 comentarii:

  1. Frumos. Ma inclin in fata muncii dumneavoastra. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru aprecieri,eu ma inclin in fata ta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos... Voi citi in liniste tot... E placut sa descoperi si chiar sa redescoperi. Contiuna!..

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc .E bine sa mai reflectezi asupra trecutului dar sa fim atenti la prezent.

    RăspundețiȘtergere