duminică, 24 ianuarie 2010

Să fi copil pe scenă însemnă să fi fericit

M-am gândit să scriu puţin şi despre munca actorului din culise. Cum îşi pregăteşte personajul, cum învaţă textul, cum se creează atmosfera de spectacol ... cam la aşa ceva m-am gîndit. Am ales să scriu despre asta fiindcă tocmai acum repetăm la două piese în paralel, una pentru copii şi una pentru public matur (cum zicem noi). Dar mă opresc asupra piesei pentru copii, pentru că îmi plac foarte mult acest gen de spectacole. Motivele sunt multiple. Spre exemplu, aceste spectacole te solicită la maxim din punct de vedere fizic, deci economiseşti abonamentul la sala de fitness. Asta e bine, nu? Apoi copiii sunt cei mai buni spectatori, ei reacţionează pozitiv atunci când eşti credibil şi le captezi atenţia, deci calităţile interpretative sunt testate la maximum. Mai mult de atât, în spectacolele pentru copii îţi sunt folosite toate calităţile artistice, vocale, fizice şi interpretative. Sunt cele mai complexe şi solicitante spectacole. Mulţi colegi de breaslă (din alte teatre) nu agrează acest gen de piese tocmai pentru că sunt atât de solicitante şi pentru că mulţi (şi aici vor strâmba din nas) consideră că aceste spectacole sunt sub demnitatea lor de actori profesionişti. Fără intenţia de a jigni, vorbesc din propria experienţă şi din discuţiile avute cu mulţi colegi de facultate, care acum joacă în teatre de renume şi  care, atunci când le-am împărtăşit bucuria mea de a juca în astfel de piese, au strâmbat din nas.



La început, când se stabileşte piesa pentru copii, după o lectură la masă, actorul poate să îşi înceapă munca personală pentru crearea personajului. Ai nevoie de multă imaginaţie şi multă poftă de a te juca. În primele repetiţii la scenă poţi să faci toate "prostiile" fără să te judece nimeni şi culmea, de multe ori eşti felicitat.



 
 

Apoi, pas cu pas, respectând şi indicaţiile regizorului, coroborate cu jocul actorului, se creionează spectacolul, iar prin repetiţii - actorii îşi învaţă textul. Mulţi spectatori mă întreabă cum reuşim să reţinem atâtea texte. E simplu, cel puţin aşa mi se pare mie, acum: prin repetiţie şi bazându-te mult pe logică. Cunoşti mişcarea ce o ai de făcut pe scenă şi ştii ce replici ai de spus când faci un lucru sau altul. Şi încă un lucru important, textul nu se toceşte ca la şcoală. Actorii au o memorie vizuală şi auditivă foarte dezvoltată.


Am înţeles că pentru film e invers, adică trebuie să înveţi textul prima dată şi apoi vine mişcarea. De aceea mulţi actori străini recurg la un  "antrenor" cu care reuşesc să memoreze textul şi să îşi creeze personajele. Teatrul e relaţie şi multă logică, deşi nu pare. Apoi când spectacolul e gata, vine şi recţia copiilor care e total imprevizibilă. Spectacolele de copii sunt interactive şi actorii trebuie să fie familiarizaţi cu asta, ca să ştie ce întrebări să pună şi cum să stăpânescă masele de copii dezlănţuite. În teatrul nostru, colegii stăpânesc bine aceste metode şi au multă experienţă cu spectacolele de copii. Şi din echipa foştilor colegi, care au plecat din teatru, erau câţiva care atunci când jucau la Turda erau foarte buni în astfel de spectacole şi nu numai.



Spectacolele de copii au multă muzică şi dans şi mă bucur de fiecare dată când joc în ele pentru că mă pot exprima aşa cum îmi dictează sufletul meu, mereu jucăuş şi plin de speranţă. Muzica joacă un rol de personaj în spectacolele de copii. Şi încă unul principal. Prin muzică poţi exprima multe stări pe care copiii le percep mult mai bine aşa. Regizorul tehnic, la noi în teatru, se ocupă şi de sonorizare, adică e cel care alege muzica şi o redă.


Costumele sunt foarte importante - prin ele se creează (pe lângă decor) imaginea de basm.
La spectacolul la care am repetat până acum, "Cenuşăreasa", sunt costume foarte frumoase. Rochiile sunt ca de prinţese, exact aşa cum ar trebui să fie. Sunt puţin incomode fiindcă sunt foarte lungi dar, tot repetând, am învăţat să le purtăm în aşa fel încât să nu le călcăm şi să avem o ţinută corectă, de prinţesă.



 
 
Totul se face prin repetiţii în teatru, aşa te obişnuieşti cu personajul, cu replicile, cu relaţia cu celelalte personaje, cu costumele, cu decorul (pe unde intri şi ieşi), te obişnuieşti să joci situaţii reale, să-ţi joci costumul, decorul, ca şi cum în acel costum şi decor te-ai fi născut. Trebuie ca totul să pară firesc şi uşor de făcut, dar numai noi, actorii, ştim că totul se face cu muncă, determinare şi multă repetiţie.
Spectacolele de copii te păstrează tânăr şi în formă, iar mai mult de atât, te încarcă de multă energie pozitivă. Va fi mereu o bucurie să joc pentru copii.


6 comentarii:

  1. Foarte frumos. Se simte ca va iubiti meseria si jucati din suflet si cu daruire pentru publicul dumneavoastra.
    Si recunosc...merg la spectacole de copii. Sunt altfel fata de celelalte.
    Felicitari inca o data.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Veronica,ma bucur sa aud ca si alte suflete tinere imi impartasesc placerea pentru piesele pentru copii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Intr-adevar, copiii sunt vii, sinceri, curati... Pentru ei, ttatrul este o lume... Pentru "artisti", cateodata, a devenit un loc in care se lupta mai disperat decat naufragiatii de pe "Pluta Meduzei"... Insa, important este sa ne intoarcem la copilarie cat mai des... Sa continuam...

    RăspundețiȘtergere
  4. Radu iti multumesc pentru neuitare.Multe cuvinte din blogg te regasesc,sau regasesc perioada pierduta,frumos de dureroasa.Au fost clipe in care m-am format ca actor si a fost baza pe cae o folosesc eu acum.Dar sa privim in viitor cu speranta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce frumos!Mult succes in continuare,sunteti o femeie desavarsita!

    RăspundețiȘtergere
  6. E prea mult desavirsita,sint un om normal,asa imi place sa cred.Iti multumesc pentru aprecieri si ma bucur ca ma citesti.

    RăspundețiȘtergere