Of dragii mei, nu am mai scris de mult fiindcă am avut tot soiul de activităţi care mai de care mai diverse, apropiate sau nu de munca artistică. Din nefericire pentru un actor, pe lângă repetiţiile zilnice dinaintea unui spectacol, apar diverse conflicte ce te scot puţin din "circuit".
Am scris aici materiale frumoase despre o parte adevărată a teatrului, teatru ce trebuie să fie făcut cu credinţă şi multă iubire. Acum vreau să vă prezint ce se mai poate întâlni în instituţiile educativ-culturale ... anumite "scenarii" menite să distrugă arta adevărată, tot ce înseamnă teatru şi frumos. Cu ce scop??? Asta vă las pe dvs să descoperiţi şi să-mi transmiteţi opiniile voastre.
Există unele persoane care, deşi au activat iniţial ca simpli actori în teatru, odată ce au ajuns într-o funcţie de conducere, uită repede de unde au plecat şi se luptă din răsputeri să răzbune perioada în care se simţeau marginalizaţi, dându-şi de gol propriile frustrări. Astfel de oameni nu au nimic de spus, nici pe scenă, nici în viaţa de zi cu zi dar, dosiţi sub umbrela "puterii", îşi folosesc "creativitatea" pentru a ticlui tot felul de tertipuri menite a distruge frumosul şi puritatea din sufletul artistului. Care ar fi aceste tertipuri sau triks-uri, cum le spun americanii? În primul rând îi îngrădeşti actorului dreptul de a fi liber. Cum? Simplu. Obligându-l să stea în teatru câte 8 ore pe zi. Şi aici nu mă refer la perioada când există repetiţii şi spectacole. Poate veţi spune: "ei şi, toată lumea atât munceşte. Ce-i cu asta?".
Permiteţi-mi să vă explic ... munca actorului e una foarte solicitantă, chiar dacă din exterior nu pare. Acest tip de activitate e încadrat, conform legii, în grupa grea de muncă. Actorul, după ce învaţă un text dificil, după ce repetă pentru un spectacol cel puţin o lună de zile, mai are de susţinut şi un spectacol care îl solicită din punct de vedere fizic, psihic şi emoţional. După un asemenea efort susţinut, are nevoie de odihnă. La fel ca un sportiv de performanţă, la fel ca o maşină, mai trebuiesc oprite ca să se odihnească. Un calculator, când are memoria prea încărcată, dă rateuri. În unele locuri de muncă se dau sporuri de efort, de una-alta, în cazul actorilor, sporurile aferente muncii grele au fost înlocuite cu libere. Dar dacă vrei să termini psihic şi fizic un actor, următoarea zi după un spectacol îl obligi să vină la muncă. Şi asta tot aşa, 8 ore zilnic, cică pentru pregătire individuală. Este normal să te păstrezi în formă pregătindu-te zilnic, însă 8 ore, fără pauză şi fără posibilitatea de a părăsi instituţia ... asta deja sună a sechestrare, nu ? Sau a cooperativă de făcut teatru, nicidecum a instituţie de cultură.
Un actor trebuie să colaboreze mereu cu alte teatre pentru a se perfecţiona sau să participe la festivaluri de specialitate. Dar directorul spune "Nu! Trebuie să vii 8 ore la "servici", conform avizierului!". Apoi te pomeneşti că îţi face plângere penală pentru că ai ochii verzi şi nu albaştri şi pe baza plângerii penale poţi să te trezeşti fără contract de muncă. Normal că îţi cauţi dreptatea în instanţă şi câştigi, dar toate aceste consumuri inutile de energie te îndepărtează de la actul artistic.
De multe ori regulile dintr-un teatru condus de un director numit pe considerente politice şi nu pe calităţi manageriale sunt duse la extrem. E firesc să mai şi greşeşti, e uman chiar, normal că te mai cerţi, dar nu e profesionist să cauţi din tot dinadinsul căi de răzbunare sau să transformi angajaţii în muncitori pe plantaţie. Ce uităm mulţi e că funcţiile sunt trecătoare şi după ce ne-am dezbrăcat de titluri, cea mai mare calitate rămîne cea de OM.
Într-un teatru condus prin tertipuri, razbunări şi manipulări represive, actorul e nevoit ca, în loc de texte de dramaturgie, să înveţe legea muncii, calcularea salariilor şi cum să-şi apere drepturile. Deşi nici aşa ceva nu-i strică la o adică în ziua de azi, să nu uităm totuşi ca un artist trăieşte într-o altă lume sau aşa ar fi firesc să fie.
Şi uite aşa, o instituţie de cultură cu renume şi ani grei de muncă artistică poate deveni, din cauza unui management defectuos, o cooperativă care produce orice altceva decât teatru. Ajungi să simţi că-ţi joci de fapt propria viaţă sau dreptul la viaţă. În astfel de situaţii, actorul din mine invocă deseori: "Cum nu vii tu Ţepeş Doamne ....".
Cu toate acestea, cu credinţă în suflet, îmi modelez răbdarea fiindcă am certitudinea că nimic nu-i veşnic, doar Veşnicia.
