duminică, 21 februarie 2010

"Gaiţele" un text mereu contemporan

De curînd am avut premiera la spectacolul  "Gaiţele", de Kiriţescu. M-am gândit că e binevenit un subiect pe tema implicării actorului la o piesă pentru  "maturi", cum îi zicem noi, şi nu adulţi - că se înţelege altceva. Munca nu diferă prea mult faţă de spectacolele pentru copii, diferenţa constă doar în amănunt. Dacă la piesele pentru copii caracterele personajelor sunt clar definite în negative şi pozitive, la piesele pentru maturi  personajele au nuanţe, iar miezul personajului interpretat trebuie bine identificat. Se începe tot cu lectura la masă. În acest stadiu, actorul face cunoştinţă cu textul, cu personajul. Îşi adaptează vorbirea la limbajul autorului. De multe ori textele au un limbaj diferit de cel uzual, depinde şi de epoca în care a trăit autorul. Tot acum regizorul piesei trasează cheia în care spectacolul va fi montat. Adică se va juca într-o manieră clasică, modernă etc. Se discută mesajul pe care regizorul vrea să-l transmită spectatorului, de ce a ales montarea acestui spectacol. Tot acest proces declanşează  imaginaţia actorului şi, pe baza discuţiilor purtate cu regizorul cu ceilalţi colegi, el îşi poate începe procesul de creare a personajului. Lucrul la masă e foarte important fiindcă atunci se descoperă nunţele replicilor, subtilităţile textului, etc. De multe ori textul unei piese e un pretext fiindcă se pot descoperi alte înţelesuri şi se pot transmite multe alte mesaje. 

Apoi se trece la scenă. Lucrul la scenă e mai anevoios deoarece trebuie să improvizezi pe textul şi pe situaţia dată. Regizorul  stabileşte doar pe unde intri şi pe unde ieşi, iar tu, ca actor, propui jocul unor situaţii. Totul trebuie să pară firesc, ca în viaţă.
Piesa pusă în scenă de noi e un text clasic. Autorul a creat un umor de limbaj foarte bine scris care pe actor îl ajută foarte mult în interpretare. Unii autori, datorită talentului dramaturgic, creează texte foarte bine scrise încât acestea devin foarte "uşor de jucat". Am pus ghilimele deoarece tot ce e uşor e greu. Tot ce pare simplu e dificil. Dar e o adevărată plăcere să interpretezi un text bine scris, precum piesele lui Shakespeare, Ibsen, Kiriţescu, Caragiale, etc. În cazul "Gaiţelor", punerea în scenă, adică viziunea regizorală a fost tot una clasică. S-a mers foarte mult pe scriitura textului. Personal, mi-ar fi plăcut ca regizorul să meargă dincolo de text şi să creeze mai multe momente comice şi de situaţie, nu doar de text. Însă spectacolul a plăcut la public, aşa că nu mai are rost să comentez alte viziuni. La urma urmei noi, actorii, ne înclinăm în faţa Măriei-sale Publicul.


Seara premierei a fost una plină de emoţie. Şi eu am emoţii, dar mai ales atunci când nu sunt sigură pe mine. Numai că, în momentul intării în/pe scenă, toate emoţiile devin curaj şi mă simt în largul meu, îmi place chiar. De multe ori mi-e frică să nu mă încurc la text sau să am vreun accident dar, deşi am avut şi întâmplări de acest fel, am încercat să mă descurc în aşa fel încât publicul să nu observe. La spectacolul "Gaiţele" am interpretat personajul "Collet", soţia lui Ianache şi nora Anetei Duduleanu, "gaiţa-şefă". A fost un rol spumos ce întruchipează femeia avidă de bani, de mondenităţi, care ţine mult la etichetă şi la părerea lumii. S-a căsătorit din interes cu Ianache, fiindcă familia ei (nobilă) a sărăcit. 

 Acest rol a fost ofertant, cu toate că nu este un rol de întindere (adică nu are mult text şi nu stă pe scenă prea mult). Mie îmi plac astfel de roluri pentru că te provoacă să îţi faci simţită prezenţa pentru ca publicul să te remarce şi să te ţină minte. Am avut multe exemple în studiul pentru rol. Întâlneşti astfel de personje în toate ziarele, pe stradă, în viaţa de zi de zi, încât mi-a fost foarte uşor să  "adaptez" personajul la realitatea vieţii. Mai greu a fost cu franceza, pentru că nu ştiu limba, iar Collet - aşa cum îi spune şi numele, este o avară snoabă, cu aere franţuzite. 

Mulţumesc publicului pentru recompensa primită, aplauzele care, fără modestie, au fost destule. În consecinţă am avut sentimentul că am făcut un lucru bun şi, spre deosebire de altă dată, am rămas cu un gust plăcut al premierei şi a lucrului bine făcut. Sala de spectacole a fost plină şi asta e cea mai mare satisfacţie a unui actor. Ar mai fi multe de spus despre "bucătăria" spectacolului, despre nemulţumiri obiective, dar le las să treacă. Vreau să rămân doar cu aplauzele publicului în minte, acestea te îndeamnă întotdeauna să treci mai departe. Vă aştept la teatru !

10 comentarii:

  1. Foarte frumos. Va admir si ma inclin in fata dumneavoastra.
    ABia astept luna octombrie sa ma destind la o saptamana de teatru.
    Felicitari inca o data. Si, mai bine ramaneti in minte cu aplauzele publicului si imaginea salii pline. Restul...prea putin conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa e Veronica . esti un suflet sensibil si ador aceste persoane . Ma bucur ca te-am cunoscut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravooo!!!
    Multumesc pentru relatare, imi place foarte mult sa te citesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur pentru tine, Doina... Sigur, "Gaitele" este si va ramane un text de referinta al dramaturgiei romanesti, un text-radiografie a spiritului acestui neam de izbeliste si mare vraiste... Si eu imi aduc aminte cu bucurie, nostalgie si umor despre montarea de acum 10-11 ani unde jucam amandoi. Atunci, o interpretai foarte bine pe "Margareta"... Alta vreme, alta viata... Si atunci a fost un succes de care imi aduc aminte cu placere... Oh, tempora!... Dar, deocamdata, hai sa ne bucuram de primavara care, iata, indrazneste, sa regasim optimismul in noi ca sa putem trece mai usor prin ciuma asta portocalie care macina cu atata nesimtire si ferocitate vietile oamenilor astia mioritici care suntem. E bine ca putem, asa cum si cat putem, sa oferim bucurii oamenilor care au curajul sa-si caute raspunsuri la viata in teatru, in arta... E misiunea noastra si, orice s-ar zice, e o misiune nobila si christica... Pfui! Nu stiu ce m-a apucat... Dar stiu ca asa e... Deci, REZISTA!...
    Radu B. ex-Georges Duduleanu...candva...

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc Radu de amintiri.Cind ai amintiri viata e mai bogata si noi , slava Domnului , avem destule , cit sa dam si la altii . Acum am pofta de teatru , desi pina mai ieri traiam intr-o dolce far niente . Citesc , caut texte intr-un personaj sau maxim doua . Vreu sa joc sa simt pulsul publicului si vreu sa joc bine. Ma bucur ca aceasta primavara mi-a redeschis pofta de teatru bun .

    RăspundețiȘtergere
  6. Pofta de teatru!? Hmmm!... Asta-i foarte, foarte bine! Nu trebuie sa cedam, nu trebuie sa murim...oricum. Sigur, cu abnegatie, cu ambitie, cu incrancenare chiar si cu perseverenta vom reusi sa facem ceea ce stim mai bine, ceea ce am invatat sa facem din dragoste si nebunie... E foarte bine! Cred ca nu e departe clipa cand "fluviul isi aduna apele"... Sa ne pastram tari si hotarati... Eu zic ca sunt perspective. Ne adunam noi, la un moment dat, si vom naste ceva. Ceva temeinic si durabil.

    RăspundețiȘtergere
  7. Asa sa fie Radu ! Nimic nu-i vesnic , mai ales functiile , doar prietenia si respectul iata sentimente durabile .

    RăspundețiȘtergere
  8. Va admir. Iubesc teatrul. Pacat ca in Romania el se stinge usor, ushor. Si actorii privesc zilele frumoase din trecut. Trebuie in incurajam teatrul romanesc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc de aprecieri.Asa este puterea actorilor sta in iubirea publicului.

    RăspundețiȘtergere