Oamenii care mă reprezintă

Ieri mi-am sărbătorit ziua de naştere înconjurată de cei dragi. În mijlocul lor fiind, mi-a răsădit un gând: cei din jurul meu mă reprezintă, toţi fac parte din acel întreg care se cheamă Eu. "Suntem suma tuturor lucrurilor", zice o vorbă veche, la care eu aş mai adăuga că suntem şi suma tuturor celor ce ne înconjoară, a oamenilor care ne influenţează destinul.

Aşa că m-am hotărât să scriu un fel de remember al persoanelor care m-au ajutat să devin ceea ce sunt şi a celor care mi-au fost alături în toate momentele vieţii mele.
Bineînţeles că familia a jucat un rol foarte important în formarea mea ca om: de la mama am moştenit determinarea, rezistenţa, caracterul, de la tata gustul pentru frumos, eleganţa şi ochii.


Mai sunt şi oamenii care mi-au influenţat dezvoltarea profesională: Virgil Vâţă, Miki Bacsi, Sorana Coroamă-Stanca. Despre ei am scris în postările anterioare.

Acum vreau să-i amintesc pe prietenii mei. Oameni de la care am avut ce învăţa, care mi-au fost alături la bine şi la greu şi ei au devenit practic familia mea:

Cristina (nume predestinat, vine de la Christos)...Pe Cristina o ştiu din studenţie, prietenia mea cu ea fiind cea mai longevivă şi cea mai trainică. Jucam amândouă în spectacolul "Golgota". La un moment dat, ea m-a înlocuit într-un spectacol care s-a jucat la Budapesta. E o fiinţă extrem de sensibilă (suntem născute în aceeaşi zodie - Rac), dar foarte tenace în ceea ce-şi propune să facă. O admir pentru hotărârea şi pasiunea cu care îşi face meseria. Chiar dacă e de profesie chimist, un domeniu de activitate ce ar putea părea mai pragmatic, Cristina a încercat mereu să se apropie de artă, hobby-ul ei preferat. Aşa a reuşit să preschimbe în artă tot ceea ce face. Acum lucrează în Germania la o mare companie (Merck) unde, datorită calităţilor ei, a reuşit să se evidenţieze, în doar câţiva ani, ca un angajat model. În Germania acest lucru e dificil, dar ea a reuşit. Călătoreşte mult, vorbeşte 2 limbi străine şi cu tot tumultul din viaţa ei profesională, reuşeşte să aibă şi o viaţă de familie fericită. E un adevărat exemplu pentru mine. Îi sunt recunoscătoare pentru ajutorul necondiţionat pe care mi l-a acordat de fiecare dată când am avut nevoie. Când ai un astfel de prieten, viaţa pare mai uşoară. O iubesc sincer.

Pe Brînduşa (http://dashalovinganimals.blogspot.com/) o ştiu tot din perioada studenţiei. Ne-am întâlnit la un Revelion, aici în Turda, însă pe atunci eu nu prea eram atentă la oameni şi mai mult am trecut una pe lângă cealaltă. Însă viaţa ne-a readus împreună după câţiva ani, de data asta eu ca actriţă, iar ea ca ziaristă. A venit la teatru pentru un interviu. Atunci am remarcat-o cu adevărat. E foarte sociabilă, mereu zâmbitoare şi foarte atentă la detalii. Însă viaţa iar ne-a purtat pe căi diferite. Parcă se tot juca cu noi de-a v-aţi ascunselea. După alţi câţiva ani ne-am reîntâlnit, ea angajată la Fundaţia Raţiu, eu tot actriţă. Am început o colaborare frumoasă la un proiect pe tema traficului de persoane şi tot aşa ne-am descoperit multele afinităţi. Acum suntem prietene foarte bune, iar soţii noştri la fel. Avem multe în comun şi discutăm ore în şir fără să ne plictisim. Legătura cu ea e una specială, mai ales că ne leagă un trecut comun (prietenii ştiu care!).

Pe Virgil şi Mihaela Deceanu îi ştiu demult. El - un om cu valenţe multiple, scriitor şi compozitor, ea - colegă cu mine la teatru şi prietenă apropiată. La începutul activităţii noastre comune nu ne descoperiserăm prea multe afinităţi. După ani însă, Virgil mi-a devenit director şi atunci m-am simţit cu adevărat apreciată ca actriţă. Deşi aveam deja o vechime, a fost singurul director care mi-a acordat meritele salariale care mi se cuveneau. Iar pe el l-am admirat pentru inteligenţa şi talentul său.
De Mihaela m-a apropiat mai mult perioada în care eram eu director. A fost sprijinul meu în momentele de slăbiciune, atunci când simţi că nu mai are rost să lupţi cu morile de vânt, momente în care vrei să renunţi. Pe lângă soţul meu, Mihaela a fost cea care m-a sfătuit de fiecare dată şi găsea cu uşuriţă cuvintele de încurjare de care aveam nevoie. Se spune că prietenii adevăraţi se văd la greu, iar ei mi-au fost aproape într-una din cele mai grele perioade. Aşa mi-au devenit prieteni, apoi părinţi spirituali (naşi de cununie).

Oameni talentaţi, oameni care ţin la cuvântul dat, oneşti şi bravi. Exemple demne de urmat.

Lui Tom Brandsdoerfer, alias Vladimir Brânduş, îi datorez foarte multe. El a fost regizorul spectacolului în urma căruia eu şi Laci ne-am descoperit. Tot el, datorită sufletului său bun, ne-a ajutat mai târziu să ne găsim de lucru în Germania. De pe urma acestei munci am reuşit să ne cumpărăm apartamentul în care locuim. Tom e un suflet de artist, boem şi sensibil care şi-a descoperit o nouă vocaţie, să scrie romane şi eseuri. Lucrările sale sunt caracterizate de o profunzime uluitoare. El a marcat o nouă etapă în viaţa mea, cea legată de împlinirea pe plan familial şi material.


Bineînţeles că familia mea - cea în mijlocul căreia m-am născut şi am crescut, de unde am primit mai totul, apoi familia dobândită în urma căsătoriei, reprezintă pionii de bază ai vieţii mele. Dar oamenii prezentaţi aici reprezintă, fiecare în parte, o prelungire a mea. Dacă vrei să mă cunoşti mai bine, adună-i într-o încăpere şi observându-i pe ei, îmi vei recunoaşte esenţa. Asta la următoarea zi de naştere. Eu sunt mândră de prietenii mei şi încerc să-i am mereu aproape.