Am fost atinşi de un înger al Thaliei

Răsfoind cutiile cu poze am dat peste unele din perioada studenţiei, poze uitate care acum mi-au trezit amintiri plăcute şi m-au îndemnat să scriu despre acea perioadă.

Făcând parte din prima promoţie de la Cluj, am avut parte de profesori talentaţi care s-au dedicat studenţilor cu devotament şi dragoste, fără să facă rabat de timp şi imaginaţie. Datorită asistentului universitar de atunci, profesorul de acum, Miki Bacsi, eu am reuşit să învăţ ABC-ul meseriei de actor. O observaţie personală pe care mi-am format-o în timp, e că persoanele de naţionalitate maghiară, cu care mi-a fost dat să lucrez de-a lungul timpului, s-au caracterizat prin aceleaşi calităţi: disciplină, meticulozitate, pasiune. Miki a fost cel care ne-a învăţat toate acestea, atât pe mine cât şi pe colegii mei. De la el am aflat că actoria e ca matematica, cere logică şi disciplină. La început mi se părea că vorbeşte aiurea, nu-mi venea să cred aşa ceva, dar acum după ani "de stat pe scîndură" îi dau dreptate. Puţine generaţii de absolvenţi au avut norocul să li se destăinuie şi să înveţe aceste secrete. Profesorii care ne-au transformat în confidenţii secretelor lor au fost: Miki Bacsi, Miriam Cuibus, Marius Bodochi, Geta Orlovski-Bogdan, Sorana Croamă-Stanca.

Fiind la o facultate de teatru, examenele noastre însemnau spectacole, unele dintre acestea transformându-se în mari succese. Acestea au fost reprezentate la festivaluri de specialitate şi încununate de premii şi călătorii în străinătate. Un astfel de spectacol a fost cel de "Commedia dell'arte", cu care am jucat pe scena Nationalului Clujean, apoi la studioul "Casandra" din Bucuresti şi la prima ediţie a festivalului de teatru de la Sibiu , unde am luat premiul pentru tineret. Tot cu acest spectacol am participat la un festival de teatru din Casablanca, Maroc. A fost prima noastră ieşire peste hotare şi eram foarte emoţionaţi.
Acestă "excursie" o datorăm unui om iubitor de teatru şi de artă în general, d-lui Bercea - directorul de atunci al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj. Performanţa noastră a fost premiată cu Premiul de popularitate.

Un alt spectacol de care îmi aduc cu drag aminte a fost "Golgota", regizat de colegul meu Theodor Zmeu. Acest proiect a fost unul foarte ambiţios pentru vremea aceea. Dacă Theo începuse odată cu mine, ca actor, datorită personalităţii sale puternice, care nu se potrivea cu supunerea şi maleabilitatea cerută unui actor, a hotărît să se mute la Regie, în clasa prof. Măniuţiu. Pentru acest spectacol ce reprezenta răstignirea lui IIsus, scenariul fusese inspirat din Biblie, sub îndrumarea cadrelor de la Facultatea de Teologie. Regizorul a dorit un spectacol de mare anvergură, cu multă figuraţie, în jur de 100 de persoane. Spectaculozitatea a fost dată de faptul că înafară de mine şi de colegul meu Giovanni, nu au fost prezenţi alţi studenţi la actorie, ci de la cu totul alte facultăţi. Îmi aduc aminte că la preselecţie s-au prezentat foarte mulţi studenţi, Theo alegând câţiva pentru rolurile mai importante, iar pe ceilalţi păstrându-i pentru figuraţie.

Mie mi s-a dat rolul Mariei Magdalena, iar lui Giovanni - cel al lui Pillatus din Pont. Premiera a avut loc în piaţa din faţa Librăriei Universităţii din Cluj, iar drumul Golgotei începea în aceea piaţă şi continua pe strada Napoca, până la Casa de Cultură a Studenţilor, pe treptele căreia avea loc răstignirea.

Poate, citind aceste rânduri, nu pare impresionant, dar Theo a lucrat cu peste 100 de persoane fără nici o experienţă anterioară şi a reuşit să le insufle tuturor o pasiune ce îi ţinea ore în şir la repetiţii, fiind convinşi că ceea ce făceau acolo merita să renunţe la unele cursuri. Repetiţiile se ţineau în parcul central, la Kios, iar noi stăteam până la lăsarea serii. Theo primise toate aprobările de la primărie şi poliţie, inclusiv pentru oprirea circulaţiei la ora începerii premierei. Spectacolul a fost foarte apreciat de public şi de criticii de specialitate, drept urmare au urmat şi alte reprezentaţii. În ţară am participat la prima ediţie a Festivalului Medieval de la Sighişoara, unde spectacolului i s-a decernat Marele Premiu. O întâmplare, nu lipsită de importanţă, a avut loc în timpul scenei răstignirii: în momentul cînd interpretul lui Iisus rostea "Eli, Eli, lama sabactami" s-a pornit o ploaie din senin, care a udat pe toată lumea, şi care a încetat atunci când "Iisus" şi-a dat duhul. A fost de-a dreptul impresionant, spectatorii, dar şi actorii plîngeau, iar Ion Caramitru - care era directorul festivalului pe atunci - a ţinut să ne felicite personal. Au urmat alte reprezenţaţii în afara graniţelor la Budapesta, la Chişinău etc.