Teatrul m-a ales pe mine, nu eu pe el

Facultatea a însemnat o nouă etapă din viaţa mea. A fost perioadă în care am realizat că teatrul m-a ales pe mine şi nu eu pe el. De multe ori am observat că nimc nu e întîmplător şi că ce trebuie să se întîmple, se întîmplă oricum. Acum cred că şi în ceea ce priveşte facultatea pentru mine, a fost ceva predestinat. La Cluj, în cadrul Facultăţii de litere "Babes-Bolyai", se înfiinţase o secţie nouă de teatru şi toată lumea era plină de emoţii. Profesorii pentru că nu mai fuseseră profesori până atunci, iar noi, studenţii, pentru că aveam de-a face cu ceva "brand-new".

În primele luni de studenţie am descoperit ceva ce până atunci nici nu bănuiam că există: oameni care se inventau, adică jucau rolul de student la actorie, invidia, fiţele şi falsitatea, iar pe parcurs aveam să înţeleg că aceste aspecte fac parte integrantă din lumea teatrului. Din păcate. Confruntarea cu această nouă lume mi-a produs un şoc. Ca rezultat, m-am închis în mine şi nu mai comunicam cu colegii. Aşa că, spre finele anului întâi, am ajuns pe lista studenţilor candidaţi la exmatriculare. Alături de mine mai erau încă doi colegi.

Pe parcursul vacanţei de iarnă am plecat acasă, unde tot timpul mi l-am petrecut plângând de disperare. Într-un moment de inspiraţie specific maternă, mama mi-a spus: "Draga mamei, faptul că ai intrat la această facultate nu e întîmplător. Înseamnă că oamenii ăia au văzut ceva în tine, iar tu trebuie să le arăţi acum tocmai acel ceva. Rămâi încă un semestru şi apoi,dacă tot nu merge bine, renunţi la facultate şi găsim noi ceva de făcut. Dar până atunci trebuie să dai tot ce e mai bun din tine şi apoi pleci cu fruntea sus că ai făcut tot posibilul.". Acele cuvinte mi-au schimbat percepţia despre tot. Au însemnat impulsul de care aveam nevoie în acel moment de cumpănă.

Am revenit la facultate hotărâtă să muncesc cât mai mult. Odată cu optimismul, îmi revenise şi pasiunea ce o simţisem prima dată lucrând în cadrul teatrului din Turda. Recunosc că am avut şi noroc, apropo de faptul că nimic nu e întîmplător. Asistentul nostru din aceea perioadă Miklos Bacsi, a hotărît să ne ajute pe toţi cei vizaţi să fim daţi afară şi a muncit cu noi zi şi noapte, până la epuizare.

Au sosit şi examenele din vară, când o comisie formată din mulţi profesori dornici să vadă cum evoluează primii studenţi la actorie din Cluj şi-a făcut apariţia. Bineînţeles că se cunoştea faptul că sunt şi 3 studenţi "pe picior de plecare". Cu toate astea, acum când mă găndesc, pot să afirm că am trăit cele mai frumoase zile de examene. Când ne-a venit rândul nouă, celor trei "vizaţi", simţeam cum cei din public (profesori, studenţi la litere) ne priveau cu răsuflarea tăiată. Erau de-a dreptul fermecaţi de studenţii vizaţi pentru eliminare. A fost un adevărat triumf! Exact ca în filmele americane în care, după o muncă asiduă, eroul reuşeşte să învingă şi victoria e răsunătoare. Aşa ni s-a întâmplat şi nouă. Am reuşit să trecem peste un hop dificil şi am demonstrat că ne merităm locul în acea facultate . Victoria a fost cu atât mai mare cu cât am luat 10 pe linie. Am trecut în anul doi, iar de atunci încolo nu s-a mai pus problema listei "negre". Însă odată cu succesul apar şi alte surprize. După marea izbândă, am început să fiu privită cu multă invidie de către colege şi să simt în ele o dorinţă aprinsă de răzbunare. Din nou am ajuns să mă izolez, dar de data asta nu de tot. Am format echipă cu câţiva colegi băieţi şi apoi am legat prietenii cu cei din anii mai mici.

Acum pot să spun cu mâna pe inimă că nu regret deloc anii de facultate. Au fost ani de formare şi maturizare. În acele zile s-au pus bazele actriţei Doina Şoproni . Persoana care mi-a fost foarte aproape de suflet a fost profesoara mea Sorana Coroamă-Stanca. Ea a intuit foarte bine ce se întâmpla în realitate şi m-a învăţat multe lucruri ce mi-au redat încrederea în mine. Pe carnetul de student mi-a dat un autograf cu următoarea dedicaţie: "singurei studente care la fel de bine ştie să joace comedie şi dramă, cu mult drag şi respect Sorana".
Dacă la admitere am fost printre ultimii pe lista, la absolvire am fost şefă de promoţie, iar acest lucru a fost cea mai frumoasă răzbunare pentru cei care au cârcotit la adresa mea.